Jurnal de mamica…

Fără categorie Scrie un comentariu

Un om care face parte din sufletul meu, mi-a permis sa va impartasesc gandurile ei de ,, burtica magica”, eu am plans de emotie cand am citit aceste randuri pentru ca stiu acel val de sentimente care te cuprind atunci cand afli ca in trupul tau se intampla un miracol:)…va invit la o portie de ganduri pure!

19 februarie 2015…privesc printre lacrimi ecranul monitorului de la birou, respir adanc, incerc sa imi pastrez calmul, cu fiecare secunda imi bate inima tot mai tare si mainile incep sa-mi tremure, privesc pe geam, lacrimile imi umplu ochii si emotiile imi invadeaza mintea si corpul…o sa fiu MAMA! Rezultatul analizelor de sange mi-au confirmat acest lucru minunat.

Da, cu siguranta e cel mai fericit moment din viata mea de pana la aceasta data! In sfarsit minunea mea e acolo chiar in burtica mea. Are doar 5 saptamani si e cat o samanta de susan…dar e a mea, minunea vietii mele, particica din iubirea vietii mele.

Pe langa minunatele clipe de fericire au fost si nopti nedormite din cauza gandurilor, mii de intrebari si temeri. Dar mereu m-am rugat si m-am gandit ca e minunea mea de la Dumnezeu si ca nu are ce sa se intample. Si asa a fost!

Viata e mai frumoasa, nu am fost nicicand asa de fericita. Toata lumea mi se pare minunata, zambesc fara motiv si imi vine sa cant pe strada. Viata noastra se masoara in saptamani si asteptam cu nerabdare fiecare ecografie sa ne vedem minunea. Sunetul inimioarei mici de la ecograf e cel mai drag sunet pe care urechile mele l-au auzit pana acum. Dar ce o fi oare minunea?

E fetita!!

Sufletelul meu e o fetita! O simt, si cand o simt cea mai pura iubire imi umple sufletul… e nemaipomenit.

Suntem la jumatatea drumului iar destinatia este ziua in care ne vom tine minunea in brate!

Alimentatia in sarcina

Fără categorie Scrie un comentariu

Din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata am devenit constienta de faptul ca tot ce voi manca de acum incolo va influenta in bine sau rau faptura ce se dezvolta uimitor la mine in burtica.

La primul control doctorul mi-a recomandat sa nu mananc dulce, sarat, prajit, in nici un caz conserve si sucuri din comert. Mi-a fost destul de usor pentru ca si inainte incercam sa mananc sanatos pe cat posibil. Cu toate astea, am ”calcat stramb” cu maslinele sarate, prea sarate. Nu am mancat toata viata mea atatea masline ca in primele 4 luni de sarcina. In primul rand corpul meu a simtit mereu nevoia de ceva sarat si in al doilea rand m-a scapat de senzatiile de greata din primul trimestru.

Am avut constant ”pasiuni” pentru anumite alimente. Printre acestea s-au numarat pe rand: faimoasele masline, banane, struguri, prune, cirese, paine prajita cu branza, castraveti murati si cine stie ce va mai urma. Pe langa aceste ”pasiuni” am mereu senzatia de sete. Mi-e foarte sete si beau zilnic cel putin 2 litri de apa.

Am incercat sa mananc cat mai variat, sanatos si alimente care imi aduc nutrientii necesari atat pentru mine cat si pentru copil. Mentionez ca nu fumez si nu beau alcool si nici cafea. M-am axat in principiu pe urmatoarele alimente: fructe, lactate, carne (in special de pui), legume, cereale integrale, peste.

Un stil de viata sanatos duce la o sarcina echilibrata si un copil sanatos!

Suflete ranite de cuvinte!

Fără categorie Scrie un comentariu

Scriu acest articol, pentru ca ieri in parc am vazut cum un copil care indura umilinetele tatalui lui(nu cred ca il pot numi tata) cu un stoicism cum rar mi-a fost dat sa vad.

Micutul(aproximatic 6 ani) isi intreaba tatal:

Copil:Tati, vreau sa ma plimb cu tramvaiul!

tata:ba, tu esti tembel!

Copil:Tati, te rog!

tata:ba, tu esti un mare nemernic…nu ai vrut tu in parc!ba tampitule!(urla atat de tare incat se uita tot parcul la ei, copilul avea capul plecat si inca il tinea de mana..o mana micuta care nu putea scapa din stransoare)

Copil:Tati, te iubesc,nu vreau sa te supar, eu chiar vrea sa ma plimb…stii cat de mult imi place(isi ridicasa privirea din pamant, avea ochii atat de tristi incat mi-au dat lacrimile instant, aproape ca ma durea privirea lui)

Cuvintele care au inceput sa curga din partea tatalui nu le voi reproduce aici din respect pentru voi!

Trebuie sa va marturisesc ca nu am stiut cum sa reactionez, dar mi-as fi dorit sa ma duc la el , sa-l intreb ce isi doreste cel mai mult in viata si sa-i spun ca nu se poate!Am fost uimita de cata ura era in privirea unui om care ar trebui sa-l numim…”tata”!

Hai sa sadim in copii nostri respect si ei ne vor raspunde cu aceeasi moneda, hai sa ne invatam copii ce inseamna toleranta, iubire, cinste, hai sa ne tratam copii cu iubire si blandete…copii sunt oglinda noastra, hai sa privim cu mandrie in ea!

Cu suflet,

Raluca

Lista de cumparaturi pentru burtici magice…

Fără categorie Scrie un comentariu

Cand eram insarcinata cu Iarina mi-as fi dorit o lista de cumparaturi completa si utila cu tot ceea ce era necesar in asteptarea micutei mele, am gasit pe internet tot felul de liste de cumparaturi, insa unele dintre ele contineau si lucruri care s-au dovedit a fi inutile.

Dragi viitoare mamici, in randurile de mai jos veti gasi o lista cu tot ce mi-a fost de folos:

lista

SPITAL

  • absorbante 2-3 pachete Natracare(sunt din bumbac organic si lasa pielea sa respire)
  • chilotei elastici maternitate talie inalta
  • tampoane pentru sani
  • sutien pentru alaptat
  • o camasa pentru alaptat
  • papuci
  • halat
  • o trusa pentru ingrijirea personala

    COPIL

  • hainute cu care il vei imbraca cand veti iesi din spital
  • scutece de unica folosinta(noi am folosit huggies newborn-au bumbac organic pana la numarul doi)
  • scaun de masina/scoica/landou

    ACASA

  • patut
  • lenjerie pentru patut(noi am luat de la IKEA-ok la pret)
  • nu am cumparat protectie am folosit o aleza sub cearceaf
  • un dulapior pentru hainute(nu este obligatoriu, se poate face loc si in dulapul parintilor:))
  • cam 10-15 bodyuri cu capse(sunt cele mai utile)
  • pantalonasi cu picior
  • scutece din finet (va regurgita destul de mult si veti avea nevoie)
  • paturele
  • prosop de baie
  • aleze(paturica de unica folosinta utila cand schimbati bebelusul)
  • lampa de veghe(cumparati un adaptator de la Ikea pentru a putea regla intensitatea)
  • cadita
  • forfecuta cu varful bont
  • comprese sterile (10 -20 de pachetele)
  • termometru pentru copil

    ALTELE

  • set fiziologic (exista cutii cu fiole de plastic de 5 ml, care sunt foarte practice)
  • spirt medicinal (de preferat din cel alb)
  • betadina solutie
  • baneocin pulbere
  • pentru colici noi am folosit un remediu homeopat (colocynthis 7 ch-se va folosi doar la recomndarea unui medic homeopat)
  • Vigantol oil solutie
  • cosmetice: sapun/ sampon/ gel de baie/ulei de corp/ crema de fund/ de la Weleda(100% naturala certificat BDIH)

Cu suflet,

Raluca

E mai bine sa regreti ce ai facut, decat sa regreti ca n-ai facut!

Fără categorie Scrie un comentariu

Fiercare dinre noi avem un drum de parcurs in viata, in ultima vreme observ tot mai multi oameni care alerga dupa aparenta fericire materiala si uita sa se bucure de calatoria prin viata…Lucrez intr-o corporatie  de mai bine de 8 ani, as avea multe de povestit despre viata in corporatie..in primii ani parea un vis devenit realitate, eram studenta inca, dornica de afirmare si imi doream sa invat cat mai multe, am reusit rapid sa obtin tot ceea ce mi-am propus, munceam atat de mult incat nu prea aveam timp sa ma bucur de  banii castigati:)

Cand crezi ca viata ta e perfecta si stralucitoare incepi sa-ti pui semne de intrebare:la asta se rezuma viata ta?un birou frumos, o rochie office, meetinguri interminabile si o aparenta fericire?Si ce fac daca peste ani o sa regret ca nu am iesit din multime? daca nu as fi riscat  confortul financiar ce s-ar fi intamplat?tatal meu mi-a dat o invatatura pretioasa „In Viata mai bine regreti ce ai facut, decat ceea ce n-ai facut!”.Am curaj sa ies din multime, sa lupt si sa traiesc asa cum simt!

Asa ca am decis sa pornim intr-o calatorie plina de aventuri si sa simtim ca ne curge Viata prin vene!

destinata

Am ales sa incepem un proiect minunat alaturi de oameni care au acelesi valori in viata ca si noi, si care nu construiesc doar de dragul banilor.

Ii multumesc sotului meu pentru toata sustinere, pentru ca este un partener de viata minunat, pentru ca este un tatic perfect pentru Iarina, pentru ca a renuntat la traiul comod din alta tara doar de dragul meu, pentru complicitatea cu care ne-am crescut singuri copilul, pentru felul in care ma priveste in ochi, pentru pentru ca atunci cand i-am spus ca vreau sa renunt la corporatia asta care a devenit o povara a sufletului meu mi-a spus „Iubirea mea, orice doresti sa faci in viata, EU TE SUSTIN!”

Va urma…

Cu suflet,

Raluca

Mami, poarta-ma langa inima ta!

Fără categorie Scrie un comentariu

O port  pe Iarina in sling de la trei luni, si o consider cea mai buna invenitie:).Trebuie sa va recunosc ca nu a fost purtata exclusiv, insa ne-am bucurat de nenumarate ore lipite una de cealalta.

Babywearingul este minunat atunci cand calatoresti si este cea mai  usoara forma de transport a bebelusului, iata cateva motive sa-ti porti bebelusul:

  • Purtatul bebelusului te ajuta sa comunici cu el in permanent.
  • slingBebelusii purtati sunt mai fericiti.
  • Purtatul bebelusului este sanatos si pentru mama.
  • Purtatul bebelusului este comod si convenbil.
  • Purtatul stimuleaza dezvoltarea emotional-afectiva a bebelusului si reduce plansul.

Dragi mamici & tatici va incurajez din tot sufletul sa va purtati copii langa inima voastra, este un sentiment unic si oricum va veni o zi in care copii nostri nu vor mai fi mici si nu ii vom mai putea tine in brate!

Cu suflet,

Raluca

Da, da, eu exist!

Fără categorie Scrie un comentariu

Din iubire si respect fata de copii, va invit sa cititi urmatoarele randuri care sunt preluate de pe site-ul http://www.maternologie.ro, am parcurs acest site atunci cand eram insarcinata si trebuie sa va recunosc ca am avut o revelatie!

burtica

Ce pacat ca nu stiti nimic despre mine!

Peste cateva zile o sa ma puteti lua in brate si-mi pare tare rau ca nu stiti mai nimic despre viata mea in tot acest rastimp de noua luni de care a fost nevoie ca sa ma dezvolt.
Aveti impresia ca stiti totul, pentru ca am fost masurat, studiat, vazut la ecograf, palpat, ascultat cu stetoscopul etc…! Dar toate astea sunt importante numai pentru voi, nu si pentru mine. Eu am trait in felul meu, diferit, intr-o alta lume, o lume foarte mica si in acelasi timp atat de mare… o lume perfecta.Mai mult decat perfecta!

Da, e-adevarat, stiti ca viata mi-a pregatit un culcus mititel, stiti ca de la sine a pornit totul, din doua celule de-ale voastre contopite intr-una singura, mai presus de orice si totusi atat de profund interiorizat. Mai presus de vointa si de puterea voastra!

Dar sa stiti ca, de vreo patru luni si jumatate, toate simturile mele sunt pregatite, funcţioneaza. Evident ca celulele mi s-au dezvoltat in timp si, ca toate celelalte celule, au fost functionale inca de cand au aparut. In lumea vie nu exista un moment de dare in functiune, asa cum se intampla in cazul obiectelor facute de mana omului.
(Numai vazul si auzul nu mi le pot folosi deplin, dar nu mai dureaza mult si vor fi si ele gata.) Da, stiu, in mintea voastra toate astea tin de cunoastere, dar pentru mine inseamna sa pot simti mediul pe care mi l-a alcatuit viata si care este peste tot imprejurul meu … simt totul … lichidul amniotic in care plutesc…
Da, da… Incep cu pielea: de patru luni şi jumatate simt cum imi trece pe toata pielea un lichid cald si placut, care se improspateaza necontenit, unde plutesc fara grija si care ma mangaie neobosit. Mi se pare nemarginita apa asta, care, mai mult, trece fara incetare si prin tot corpul meu. Sunt scufundat in lichid si lichidul este in mine. (Oare atunci cand o sa ma tineti voi in brate o sa ma simt la fel ca acum?)
Gust intruna din lichidul care ma petrece, iar mai tarziu anumite gusturi placute sau neplacute imi vor veni poate si de aici.
Pot chiar sa adulmec, si asta tot multumita mediului lichid in care ma scald.
Apoi, o aud pe mama, aud toate zgomotele corpului ei, cu ritmul fiecaruia: aud cum ii bate inima, cum ii curge sangele prin vene, mai neclar aud si sunete, mai putin ritmate si nu asa de neasteptate, de pilda, un fel de galgait de la intestine etc. …
Mai ramane vederea, aparatul ocular e gata din a douazecea saptamana; si ce daca, o sa spuneti, nici nu ai ce vedea. Aşa e, nu zic nu! Dar am atatea de perceput! Si toate informatiile care vin de la celelalte simturi ale mele se aduna in sistemul ocular, aproape pana la saturare.
Organizarea simturilor mele pare unificata de primele patru care, toate, trimit in forme diferite acelasi mesaj de omogenitate, de statornicie, de perfectiune. Toate aduc informatii inspre interior: cand pipai, cand gust, cand adulmec, aduc informatia inauntru. Iar ochii mei se indreapta dinspre centru catre periferie, primesc si se straduiesc sa analizeze informatiile de tot felul primite de la celelalte simturi, o varietate de perceptii.

In casa asta maruntica a mea domneste o agitatie greu de inchipuit. Reactionez la tot ce ma inconjoara, ma atinge, ma invaluie, simt ce intra pe nas sau pe gura, imi dau seama cum este asezat corpul meu, fie ca pozitia lui depinde de mama sau de miscările mele. Sunt tot timpul ocupat, ca si cum as fi la cinema, captivat atat de tare de film incat nu mai simt nimic altceva. Iar cand ma atingeti, chiar credeti că vă răspund!?! Nu asa stau lucrurile, caci eu integrez tot intr-un mod de a exista pe dinauntru. Pai, asta e taina mea: traiesc totul. Sunt totul si totul este în mine! Un fel de al saselea simt: Totul. Sunt totul si totul este in mine. Traiesc intr-un tot nediferentiat tot timpul.
Ochii mei nu par a avea o intrebuintare directa, desi sistemul ocular e normal constituit iar ei au primit stimulii necesari dezvoltarii. Dar ce fel de stimuli daca tot nu am nimic de vazut? Ei bine, e vorba de stimulii celorlalte activitati senzoriale, adunandu-se inspre aceasta functie oculara care e libera. Prin ei, vad mai mult decat voi vedea oricand, scufundat in omogenitate, constanta, totalitate.Este o vedere inspre interior, inspre lumea nevazuta.

Pana acum nu v-am spus nimic despre simtul echilibrului, pe care-l am de la urechea interna. Va veti gandi ca deocamdata n-am cum si nici unde sa cad, asa e, dar nu e bine daca ma infasor in jurul cordonului ombilical: simtul echilibrului ma ajuta sa nu patesc asa ceva. (Inca un simt!)
Pur si simplu sunt un echilibrist fericit in interiorul unei lumi nemarginite, plina de mesajele simturilor mele si pot sa va spun ca ma bucur de orice balans tot asa cum ma rasfat in mangaierea permanenta a mediului in care sunt cufundat. Mereu in echilibru, traiesc intr-un fel de betie, ca scufundatorii la mari adancimi, o senzatie de placere continua. Draga mami, te gandesti ingrijorata ca sunt inghesuit in uterul tau, si totusi domeniul meu reprezinta pentru mine un spatiu infinit in care nu duc lipsa de nimic, dar chiar de nimic. Aici are loc dezvoltarea mea armonioasa, perfecta; nimic nu-mi poate afecta mediul.
La urma urmelor, am o putere de viata deplina.
Te întrebi cum ma misc? Chiar daca nu-ti vine a crede, schitez primele miscari inca dintr-a opta saptamana. Da, chiar asa! Nu simti si tu? Sunt perioade cand stau nemiscat, dar niciodata mai mult de zece minute! Incepand cu luna a treia, sunt mai putin activ, dar mai precis in miscari, ma coordonez mai bine, totul se petrece mai lin. Si, nu stiu de ce, ma misc mai mult catre miezul noptii si mai putin dimineata! Si in trimestrul al treilea? Am crescut si am tot mai putin loc, asa ca miscarile sunt mai reduse, dar incep sa casc, sa ma intind… va arat ceea este denumit stiintific un comportament, desi nu-i inca asa ceva: chiar daca zambesc, daca-mi sug degetul, sunt pur si simplu ocupat cu dezvoltarea mea. Fac incercari fara sa-mi dau seama. Sunt in totalitate absorbit de persoana mea.

Insa toate acestea nu reprezinta decat o mica parte din informatie. Ceea ce e cel mai important, un lucru de mult stiut, este ca pastrez in minte, pentru totdeauna, amintirea acestui timp dinainte de venirea mea pe lume, acest timp dinaintea tehnicii medicale, cu multele ei puteri, care deplaseaza sau distruge – si asta ma uimeste pana la consternare – tot ce a prevazut viata pentru pentru mine dupa nastere.
Se stie de multa vreme (mijlocul secolului al 19-lea) ca, in creier, se creeaza zone de neuroni peste strictul necesar. Si asta nu se intampla decat in cazul fiintelor umane! Acesti neuroni in surplus, cel putin treizeci la suta din totalul neuronilor, inregistreaza treptat, de indata ce au fost creati, tot ce traiesc si de aceea, cand deschid ochii la venirea pe lume, cititi in privirea mea o mare uimire. Am de trecut numai prin socuri. Trec, fara nici o alta pregatire decat nasterea, … de la cer la pamant. Eu, care traiam intru constanta, duceam o viata fara spaime si fara schimbari – ce mai, fericire permanenta –, sosesc pe lume intru nesiguranta, sunt obligat, fortat sa-mi parasesc viata de dinainte. Tot, dar chiar tot, ce-a pus viata in mine in aceste noua luni este supus multor incercari si afectat serios. Lumea din afara imi este total necunoscuta – cu exceptia vocilor voastre, parintii mei dragi si a mirosului tau, draga mami. Intre inainte si dupa se desfasoară o traversare primejdioasa si corpul meu va suferi, el care niciodata nu a stiut ce e durerea. Niciodata! Si daca nu ma credeti, aveti dovada pe fata mea inrosita si umflata. Sosesc intr-un vartej de schimbari de toate felurile care ma paralizeaza si, asa cum sunt rupt de singura legatura care ma mai tine in viata de dinainte, asa cum sunt imediat luat de langa mama mea, tot asa pot spune ca nu voi primi niciodata binecuvantarea de care are nevoie fragilitatea mea.

Un nou-nascut vorbeste pentru ca astfel sa inceteze suferintele ingrozitoare indurate in momentul in care bebelusii ar trebui sa fie primiti urandu-li-se sa creasca mari si sanatosi.

Ei bine, da, ne asteapta, in mod normal, un fel de binecuvantare de indata ce am venit pe lume. Ma bucur ca pot sa va ajut s-o descoperiti incet-incet.

Pentru inceput, de ce oare ni se taie cordonul ombilical cat inca palpita de viata ? E neplacut si este inutil, de aceea si incepem in acel moment sa plangem pentru prima data. Mai mult, de ce oare nu suntem pur si simplu primiti asa cum aratam in momentul acela – mama natura ne-a uns asa – Nu va grabiti sa ne spalati, mai bine asezati-ne pe abdomenul mamei noastre, chiar si un pic mai jos, si veti vedea ca stim sa ne taram pana la piaptul ei si… il gasim. Chiar daca o cezariana va va impiedica sa faceti asta, puneti-ne pe pieptul dezgolit al tatalui nostru si dupa un scurt moment de ezitare – ia te uita ! e un miros pe care nu-l cunosteam ! – veti vedea ca facem acelasi lucru, spre imensa lui bucurie, si ajungem la mameloanele lui. Da, zau asa !

In acest moment cand copilul nou-nascut se intalneste prima data cu parintii, lasati-ne pe toti trei sa ne afundam in intensitatea bucuriei noastre, lasati-ne sa ne privim in ochi, lasati-i pe parinti sa descopere in privirea noastra uimirea, profunzimea asteptarilor noastre. Lasati-i sa fie patrunsi de emotia acestor momente.

Toata fiinta noastra spera ca perfectiunea totala pe care am trait-o inainte sa continue.

Am ajutat-o pe mama noastra, miscandu-ne inauntrul ei, sa se intoarca in locul pe care si ea l-a parasit cand s-a nascut. Cand era visatoare acolo se ducea, chiar daca nu-si dadea seama de asta. Calatorea inspre subconstientul ei. Asa incat, la sosirea noastra pe lume, se afla in aceeasi stare de fragilitate ca si noi, intuind nevoile noastre. Poate parea desprins din romane, dar pieptul ei, bratele, pielea, mirosul fac din prezenta ei o stanca, unde ne regasim in mod natural in conditii care seamana putin cu cele dinainte; ne aflam intr-un cuib, un nucleu central, un ajutor oferit de viata. Multmita ei, multumita acestui cuib pe care ni-l ofera, vom putea intredeschide usa lumii noi. Asa ca, va rugam frumos, lasati-ne acolo sa ne linistim, pana la capat, spaima primelor momente: spaima nasterii. Vor veni foarte repede si alte momente in care o sa ne fie frica !
Daca nu suntem primiti in astfel de conditii, putem repede ajunge la o depresie fizica, foarte grava daca este severa. A disparut presiunea abdomenului mamei noastre cu care ne adaptasem foarte bine. Putin cate putin chiar corpul nostru pare sa se dezmembreze in intregime daca suntem prea repede intinsi pe spate. In primul rand, este neaparat nevoie sa ne fie cald si sa fim tinuti in brate de cea pe care viata a prevazut-o in acest scop. Si pentru ca inceputul vietii noastre pe Pamant sa nu fie prea mult marcat de neputinta funciara care ne asteapta, aceste prime momente trebuie sa fie prelungite cat mai mult posibil si nu limitate de aspecte medicale.

Un bebelus vorbeste dupa nastere

Dupa primul supt, lucrurile vin de la sine si, in mod firesc, ma linistesc. Sunt satisfacut, plin, si renunt singur la san. Iar voi va trebui, si voi, sa va adaptati… la fel cum ma adaptez si eu…Trebuie sa ma adaptez vartejului de apa… consistentei neputintei mele… sa ma adaptez fata de efortul care ma face sa ma agit atat de puternic pentru a ma desparti de starea de bine atunci cand sunt trezit brusc… etc. … etc. … Vreme de aproape cinci luni creierul meu se adapteaza; desigur, realizeaza tot mai multe legaturi care sa-mi permita, la sfarsitul acestei perioade, sa am incredere in viata. Experientele din aceste prime luni au format o structura indestructibila.
Pentru ca, dragii mei parinti, sper ca va dati seama, toate gesturile, ale voastre sau ale mele, se leaga de o reactie care creeaza o zona de contact intre neuroni. Un eveniment care se repeta des ajunge sa constituie o punte ce configureaza putin cate putin o parte dintr-o structura. Fiecare eveniment, fiecare gest diferit si repetat adesea vor produce parti diferite din structura, care, incet-incet se organizeaza intr-o retea, suficient de completa pentru a-mi oferi siguranta interioara, astfel incat sa ma pot indrepta catre lumea din afara. Am cinci luni. In perioada care va veni multe evernimente vor continua sa se repete si, in acelasi timp, totul se va diversifica; veti constata ca gesturile mele nu mai sunt reflexe si ca incep sa am personalitate: devin eu. Inainte de varsta de cinci luni daca se intampla sa plang nu este vorba de un capriciu, de aceea veti spune ca ma repet; dar nu-i nimic, inca de la nastere observati-ma si veti invata ca e important sa aflati de ce plang; mai ales, e important sa faceti tot ce puteti si sa nu ma lasati sa plang.

Si asta din cel putin opt motive posibile:

Sa fiu brusc deranjat atunci cand ma simt bine – sa fiu lasat mult timp intins daca nu dorm – sa fiu zgaltait – sa nu fiu lasat sa dorm – sa fiu strans prea tare in scutece sau in hainute – sa fiu asezat intr-o pozitie incomoda – sa nu fiu inteles cand plang tare, chiar tip – sa stau afara in vant.

Si foamea? va veti intreba. Nu am vorbit despre asta pentru ca n-ar trebui sa plang mai mult de cateva clipe din aceasta cauza. Ar trebui sa va dati imediat seama ca de asta plang. Din pacate, foarte des nu prea va faceti timp sa ma observati si… biberonul sau sanul este adesea singurul vostru raspuns la plansul meu.

Or, daca sunt deranjat atunci cand ma simt bine fara sa mi se vorbeasca, fara sa fiu pregatit, imi voi mobiliza toate fortele si ma voi agita prea tare, ceea ce este ingrozitor pentru mine. – Daca sunt lasat lungit pe spate prea mult timp in perioadele de veghe mi se va parea ca trupul meu are consistenta unei gelatine care incepe sa curga si sa se imprastie si asta imi proavoaca spaima, o spaima care va aparea probabil si mai tarziu, din senin, si pe care nu o voi putea descrie in cuvinte pentru ca e mai presus de cuvinte. O spaima grozava, panica. – Daca ma zgaltaiti imi veti stimula prea puternic centrii excito-motori din creier si, cat sunt inca foarte mic miscarile bruste risca sa imi produca o fractura fatala la nivelul gatului. – Daca nu ma veti lasa sa adorm, starnindu-mi interesul, ma impiedicati sa ma odihnesc si, natural, toti avem nevoie de asa ceva. – Daca ma strangeti prea tare in scutece sau haine pot sa fac temperatura. – Daca nu sunt asezat confotabil ma voi simti inghesuit si nu voi putea face miscari, sportul meu. – Daca nu intelegeti de ce plang ma simt foarte disperat, pana la furie. – Iar daca stau afara in vant obosesc peste masura.

Iată principiile importante care ar trebui cunoscute pentru ca încrederea mea în viaţă să se poată dezvolta.

Fiţi adânc convinşi că, în primele patru luni din viaţa mea de fetus, înregistrez tot ceea ce trăiesc. Sunt o maşină care înregistrează, de o perfecţiune totală şi foarte profundă. Această înregistrare devine comoara mea dacă, pur şi simplu cu dragoste, aveţi grijă să semănaţi în mine desăvârşirea, asigurând un duplex între noi.

Să vă explic: vă trimit mesaje, opt în medie, după cum urmează:

1. Plâng pentru că tocmai m-aţi luat în braţe fără precauţie modificând complet senzaţiile mele interne.

2. Mă lăsaţi prea mult timp treaz în timp ce stau culcat, eu care în burtică eram purtat în permanenţă ca de valurile unei mări. În această situaţie am încet-încet senzaţia că mă golesc pe dinăuntru, fără încetare, ceea ce intră în contradicţie totală cu vioiciunea din mine. Credeţi că sunt cuminte în vreme ce eu simt că mor. Trebuie să vegheaţi ca acest lucru să nu se mai petreacă, ţinându-mă aproape.
Dacă se întâmplă, vorbiţi-mi încet înainte de a mă lua în braţe: „Ce se întâmplă, dragul meu, nu te simţi bine? Eşti nerăbdător? Nu te mişti chiar deloc! Parcă ai fi sub puterea unei vrăji. Dar iată că am venit, te voi lua…” Când sunt mic de tot nu am o memorie de care să mă pot agăţa şi atunci mă scufund. Prăbuşirea interioară produce în creierul meu un mesaj care va lăsa obligatoriu nişte urme. Aceste urme se vor resimţi în funcţie de frecvenţa perioadelor de gol şi ar putea constitui, dacă sunt prea numeroase, originea fie a unor handicapuri, fie a unor nevroze sau a unei debilităţi.

3. Nu îmi explicaţi schimbările care intervin în viaţa mea, noutăţile: schimbarea locului, casei, leagănului, maşinii, biberonului etc.

4. Pentru a împiedica halucinaţiile creierului meu, trebuie să mă încurajaţi la fiecare progres. Fiecare vorbă de încurajare este o dovadă de dragoste care îmi încălzeşte inima şi astfel pot, încetul cu încetul să triez comportamentul care vă este pe plac. Sunt tot atâtea urme care se întipăresc în creierul meu în locul halucinaţiilor.

5. Faptul de a mă lua în braţe cu scopul de a mă linişti trebuie să fie intenţia voastră permanentă.

6. Eu descopăr foarte lent diferenţa dintre noapte şi zi. Ţine un pic şi de noroc. Dacă am perceput deja acest lucru în burtică, atunci va fi uşor. Dacă nu, va trebui să prelungiţi, pe timpul nopţii, pauzele între momentele în care mă hrăniţi. Şi în acest caz tata, care nu are toate grijile mamei, va fi mult mai eficient pentru a mă linişti. Deoarece absorb neliniştea mamei, continui să plâng în braţele ei, nu de foame ci de teamă. Tata este ca o stâncă. În măruntaiele tatălui meu se află un alt fel de cuib despre care nu se vorbeşte destul.
Şi pe urmă, nu vă neliniştiţi la cel mai mic scâncet, aşteptaţi un pic înainte de a vă ridica, poate că voi adormi la loc singurel.

7. Când mă luaţi cu voi la o întrunire, fierb în interior, pentru că în mine se înregistrează prea multe lucruri noi în acelaşi timp. De aceea mă doare burta, am impresia că mă golesc pe dinăuntru, pentru că burtica mea, ca şi a voastră este al doilea creier al meu.

8. Vârful fericirii este acela de a avea o mamă care se zbate, fără a ajunge la epuizare, pentru a-mi oferi, timp de cinci luni, un fel de al doilea uter care mă înconjoară pe acest pământ atât de nou şi de înfricoşător câteodată. Adică ceea ce vă zic acum e valabil mai întâi de toate până ce trec de vârsta de cinci luni!

Aşadar, vă trimit mesaje tot timpul, în speranţa că veţi răspunde la ele, asta înseamnă duplexul! Veţi vedea că vă voi răsplăti pe deplin!